Fericire: o definiție a condiției umane

Foto: Ciprian Pantea & Emilia Prodea 

Articol de Ciprian Pantea

Da, adulmec surâsuri şi colţuri de cer albastru.

 Fericirea e de scurtă durată. 

N. Steinhardt 

Conceptul fericirii este unul pe cât de vechi, pe atât de actual. Incursiuni într-ale fericirii au făcut, la începuturi, filosofii antici și doctrinele marilor religii, ca mai apoi, să fie preluată de către psihologia modernă și sociologie. Se zvonește că ar exista un interes crescut pentru această temă și în domeniul, mai nou, al politicilor sociale. Articolul, de față, nu reprezintă o istorie a fericirii, ci mai degrabă o discuție despre modul științific de cunoaștere a fericirii, precum și condiția omului în contemporaneitate. 

Într-o conferință TED, psihologul Daniel Kahneman explica modul de raportare al individului la fericire și incursiunea pe care știința o face pentru înțelegerea conceptului de beatitudine. Așadar, Kahneman spune că există un sine al experiențelor și un sine al amintirilor. Alegoria folosită de către Daniel Kahneman, pentru a explica cele două concepte, este vizita la medic, atunci când medicul te întreabă: „Te doare aici?” activează sinele experienței, individul fiind capabil să spună ce a  simțit, iar când medicul întreabă: „Cum te-ai simțit în ultima vreme?”, activează sinele memoriei, individul redând povestea sa. Experiența fericirii, spune Kahneman, poate fi alterată de sinele memoriei care poate sintetiza o experiență  frumoasă per ansamblu printr-un eveniment neplăcut, care s-a petrecut la final. Spre exemplu, sentimentul unei cine romantice reușite pe care un cuplu a avut-o (sine experimental) poate fi distrus dacă un chelner oarecare se împiedică și varsă un vas cu supă pe îmbrăcămintea celor doi. Ei își vor aminti din toată experiența doar evenimentul neplăcut petrecut spre final. 

Cred, însă, că este posibil să se întâmple și un revers al acestei situații. Cu alte cuvinte, o experiență neplăcută poate fi transformată de sinele memoriei într-una parțial plăcută – pentru simplul fapt că dispunem de o regenerare incredibilă a trupului. Deci, creierul ca orice alt organ intern, caută vindecare și eliberare de experiențele neplăcute ori dureroare.

Fericirea ca proces reprezintă o stare intrinsecă minții individului, aș putea adăuga detaliul - nu atât de științific - că fericirea reprezintă o stare a sufletului.  Individul alege să facă lucrurile care-l fac fericit, care-l împlinesc, altfel devine frustrat. Să nu credeți că un venit ridicat v-ar crește starea de fericire, nu, nicidecum! Însă, un venit scăzut produce o stare de nemulțumire cu viața în rândul cetățenilor (Easterlin, 2003) .  Să luăm exemplul unui om nefericit în viața de cuplu sau acela al unui om nemulțumit cu slujba pe care o are; ambii se regăsesc în aceeași stare de frustrare și,  evident, de nefericire (să presupunem că venitul este suficient cât să-le asigure un trai decent). Ipoteza mea este că în ambele cazuri, după o vreme, indivizii vor avea anumite regrete referitoare la slujba sau relația anterioară sau, cel puțin, o atitudine similară cu expresia „hai că nu era atât de rău”. Regretul sau împăcarea va deveni doar o stare de vindecare a unui eșec profesional sau personal. Totuși, această situație reflectă starea minții individului, care nu se poate reduce doar la o parte material-hedonistă, ci mai mult la modul de raportare la situațiile percepute a fi neplăcute, precum și la artificiile pe care mintea umană le adoptă pentru a supraviețui.

Tendințele care se disting în teoretizarea fericirii sunt: perspectiva hedonistă, care identifică fericirea cu plăcerea, teoria satisfacției cu viața care tinde să exprime un model de atitudine favorabilă asupra vieții și teoria condiției emoționale care poate fi înțeleasă cel mai bine prin opoziție cu depresia sau anxietatea. Teoria condiției emoționale se află în opoziție cu  teoria hedonistă, prin faptul că nu experiența ca plăcere provoacă fericirea, ci starea emoțională a individului per total produce fericire(2). În toate aceste teorii, sinele este cel care determină gradul fericirii, desigur individul fiind influențat de valorile dominante prezente în grupul de imediată influență sau de societate.

Un alt aspect al fericirii, demn de amintit, este reprezentat de experiența marcantă a lui Nicolae Steinhardt din închisorile comuniste. Când universul material se restrânge, singurul refugiu este imaterialul, spiritualul, Dumnezeu. Teoretizată, această istorie devine o poveste a sinelui memoriei, o stare emoțională capabilă să treacă peste inimaginabil . Individul depersonificat, deposedatul de orice bun material, instituționalizatul este damnat la eliberare prin dumnezeire. Singura posesie fiind memoria, N. Steinhardt își găsește fericirea în fiecare „bucățică de cer albastru” pe care o vede, dar mai ales prin experiența comuniunii cu deținuții politici și veșnicul Dumnezeu.  Din Jurnalul Fericirii reiese faptul că omul în situații extreme se adaptează, reducându-și așteptările  descoperă lucruri/situații banale pentru a-și bucura mintea cu puțină fericire(3).

Eudaimonia modernă văzută prin prisma experienței lui Steinhardt este goală, lipsită de substanță sufletească, întărind faptul că  permanenta căutare pentru împlinirea bunăstării materiale are un impact scăzut asupra fericirii. De aceea, vedem cum indivizii post-moderni din societățile vestice cu un nivel ridicat al bunăstării se orientează spre activități dintre cele mai excentrice.

Fericirea este o iluzie individuală care, din punct de vedere științific, este imposibil de evaluat. Poți să testezi gradul de mulțumire al sinelui memoriei și să te oprești acolo, mai departe nu poți trece.

Ce-i fericirea? Fericirea ești tu, iar pe tine te regăsești de fiecare dată în ceilalți, într-o strângere de mână, într-un albastru deschis,  în zâmbetul unui copil, într-o ceașcă de ceai sau cafea caldă, în cina pregătită cu dragoste, într-un câmp înflorit, în șoferul care tocmai ţi-a cedat trecerea, deși avea prioritate, în omul care ajută o bătrânică să treacă strada, în colegul de serviciu, în Dumnezeu. Fericirea suntem noi! 

Bibliografie:

1. Easterlin, A. Richard, (2003).  Explaining happines. Department of Economics, University of Southern California, Los Angeles,
2. Informație disponibilă pe http://plato.stanford.edu/entries/happiness/index.html la data de 31.012012
3. S-a constat că un accident locomotor are un impact ridicat asupra stării de fericire a persoanei, însă în timp acesta se diminuează, persoana revenind la starea inițială de fericire (Easterlin, 2003).