Echipa

 Raluca Pavel


ceea ce mă vede fiecare. cum mă înţelege fiecare.
un sipet de vise. am vise, multe vise şi cu paşi mici şi repezi ajung pe “mări îndepărtate” cu mintea, să le împlinesc destinul. mă hrănesc cu dragoste şi vise, trăiesc prin ele, pentru ele.
umană. atât de umană, încât fac greşeli şi iert greşeli. îmi plac mult oamenii şi empatizez uşor.
în rest, doar Copila Sipetului.

Sunt pasionată de studierea comportamentelor, de limbajul trupului,  de criminologie, de psihologie şi psihiatrie, de artă şi de orice conţine o doză de mister şi de creativitate. Am imaginaţia şi simţul umorului foarte dezvoltate. Evit, pe cât posibil, plafonarea şi mediocritatea.
Motto-ul după care mă ghidez este "The show must go on", sunt ambiţioasă şi perseverentă.





Ciprian Pantea 


Am studiat sociologia în cadrul Universităţii din Bucureşti, Modulul Organizaţii, continuând studiile prin cursurile Masterului de Cercetare Sociologică Avansată în cadrul aceleiaşi universităţi. În anul 2010, am decis să aplic ca voluntar în cadrul programului European de Voluntariat, în Macedonia. Activitatea a avut un impact important asupra modului în care percep aspectele de cunoaştere şi dezvoltare socială, elemente care ţin de interacţiunea din societate, precum şi de procesele dinamice ce presupun cunoşterea psihosocială.
Sunt pasionat de sociologia vizuală şi media, pe care le consider a fi elemente inovatoare, atât pentru societatea contemporana, cât şi pentru diversificarea domeniului sociologiei. Într-o societate postmodernă în care consumul de informaţie se realizează într-un ritm accelerat, sociologia vizuală poate aduce informaţia sociologică, fără prea multe dificultăţi, individului, informaţie care, ulterior, va putea fi folosită în scopul dezvoltării şi acţiunii sociale pentru toate categoriile sociale. 




Pentru întrebări, sugestii, propuneri de teme, critici, ne găsiţi, negreşit, aici